Job: Specialist Pay Per Click la Canopy

Cum a fost ultimul an pentru tine? Ți-ai fi dorit mai mult de la jobul tău? Ne-ar plăcea să îți arătăm că se poate și mai bine, avem un job de specialist Pay Per Click în echipa Canopy.

Pentru Canopy, ultimul an a fost mai mult decât ne-am fi imaginat. Nu spunem asta pentru că a fost primul an și e firesc să ai un ritm accelerat de creștere când ai o echipă experimentată.

  • Avem alături zeci de clienți din nișe diverse – Sephora, Arabesque, Romstal, Bijuteria Teilor, Collective și DPAP sunt o parte dintre cei care au încredere în noi.
  • Am ajuns la headquarter-ul Google din San Francisco.
  • Am avut alături și am crescut șapte interni, dintre care o parte au rămas în echipă și ne-au însoțit și în cele 2 teambuilding-uri.
  • Am organizat și participat la zeci de traininguri care ne-au dezvoltat ca specialiști și oameni.
  • Poate cele 2 minute de video sunt mai sugestive pentru a vedea ce a însemnat anul trecut pentru Canopy.

Vrem să împărțim toate aceste experiențe cu noi colegi. Avem deja o nouă generație de interni și am pregătit și un loc de specialist PPC. Noi credem că este o ocazie de a începe o ascensiune coerentă în domeniul marketingului online dus către noi înălțimi.

De ce Canopy

  • Avem la activ abordări care au făcut diferența pe piața din România, oameni cu super experiență, de la care poți învăța. Lucrăm pentru branduri de top cu aceeași pasiune ca și pentru companiile mici și ambițioase. Ne preocupă ce se întâmplă în jurul nostru și susținem mai multe ONG-uri.
  • Toți membrii echipei iubesc digitalul, avem timp dedicat în echipă pentru sharing de idei și experiență și ne dezvoltăm constant.
  • Dacă și tu crezi în digital, ai oportunitatea să crești în direcțiile în care îți dorești.
  • Jucăm boardgames, ieșim în echipă, organizăm Happy Friday și zâmbim mult. Mediul de lucru este unul simpatic și cochet. Avem birou central, foarte aproape de metrou și de parc.
  • Vezi și povestea experienței de a lucra la Canopy și în marketing online.

Avantajele tale

  • Îți dezvolți expertiza de a gândi și optimiza campanii eficiente de Google Ads, Facebook Ads, YouTube, Instagram și tot ce ține de Pay Per Click.
  • Lucrezi cu instrumente și resurse care îți pot ușura și eficientiza munca.
  • Ai acces la experiența noastră, la cursuri, traininguri și evenimente interne și internaționale.
  • Ești implicat în tot procesul conturării unei campanii de marketing: de la stabilirea obiectivelor măsurabile și analiza concurenței la urmărirea indicatorilor de performanță și optimizarea lor.
  • Lucrezi cu branduri ambițioase, din diverse segmente de piață.
  • Îți dezvolți abilitățile de comunicare și relaționare cu oameni de business și clienți.
  • Te susținem să evoluezi și ești mereu ascultat.
  • Îți poți dezvolta brandul personal în ritm accelerat.

Ce ne dorim

PPC Specialist Canopyst 

Ești omul potrivit dacă:

  • Ai experiență de minim 6-12 luni în administrarea campaniilor Pay Per Click.
  • Ai la activ cel puțin 2 examene Google Ads cu un punctaj mediu de minim 94% (Fundamentals și/sau Search/Display obligatoriu)
  • Nu te sperie Google Analytics și deja sunteți cel puțin amici.
  • Cu Excel trebuie deja să fi ieșit la cafea și să îi cunoști scurtăturile.
  • Comunicarea nu e doar un concept din cărți pentru tine.
  • Ai și imaginea de ansamblu asupra mediului digital.
  • Ești ambițios și dornic să te dezvolți constant.
  • Ne uimești prin curiozitatea ta.
  • Ești bine organizat.
  • Facebook nu este pentru tine doar o rețea de socializare.
  • Crezi în eficiența tool-urilor și le cauți cu îndârjire.
  • Te supără reclamele clișeistice și zăbovești asupra lor până la perfecțiune.
  • Limba engleză la un nivel avansat este un must.

Beneficii

  • Salariu competitiv.
  • Ai acces permanent la resurse de dezvoltare, de la traininguri interne la evenimente unde poți interacționa cu specialiști internaționali, la cărți și cursuri online plătite.
  • Mai mult de atât, poți fi implicat în proiecte în care câștigul la nivel de knowledge și experiență este superior.
  • Abonament gratuit la o clinică medicală privată.
  • Energie asigurată pe parcursul zilei de fructe și cafea proaspătă.
  • Relaxare la 360 grade, body&mind :P: adică abonament la masaj de 5 stele, boardgames.
  • Team fun: în fiecare vineri mâncăm împreună – face cinste compania, ne relaxăm la ieșiri cu bicicleta sau în oraș.

Cum aplici

Dacă ești persoana potrivită descrisă anterior, ne trimiți un CV și răspunsurile pentru întrebările de mai jos pe adresa contact[at]canopy.ro. Subject mail: Job PPC Specialist.

Test

1. Ce canale de promovare ai folosi pentru o agenție PPC care vrea să se diferențieze de concurenții săi? Te rugăm să detaliezi.
2. Cum evaluezi eficiența unei campanii de atragere de lead-uri pentru o agenție de marketing online, când vine vorba de rezultatele aduse prin e-mail, telefon și pagina de Facebook (ce măsori și cum)? Detaliază.
3. Te ocupi de promovarea unui magazin de IT & C, pentru care derulezi o campanie de sales pentru categoria laptopuri. Cuvântul [laptop ieftin] aduce un volum de 100 conversii pe lună și are un CPA de 100 RON. Cum putem scădea CPA-ul (obiectivul este sa ajungem la 30 RON), fără ca numărul de conversii să scadă semnificativ? Te rugăm să detaliezi.

Vom lua în considerare numai mail-urile care includ și răspunsurile acestui test.

Deadline: 22 aprilie 2017.

Scrie-ne dacă te-am convins că e momentul să faci un pas în față în cariera ta în marketing online. 

5 lucruri pe care nu ți le spune nimeni despre un job în marketing online

Unii visează la un job în marketing online. Alții se gândesc la el, dar nu știu exact ce presupune. Eu am ajuns să lucrez în marketing online fără să îmi fi propus asta și vreau să îți povestesc ce am descoperit.

Îmi place să pun foarte multă pasiune în ceea ce fac. Am căutat acel job care să mă facă să zâmbesc dimineața când plec spre birou, acel job în care simți că orele devin secunde și nu îți dai seama că a venit ora la care trebuie să pleci acasă.

Eu pot spune fără să joc teatru că sunt unul dintre norocoșii care l-au găsit. Repede.

De la 18 – 19 ani am fost angajat de 7 ori, în diverse domenii, tocmai pentru a îmi da seama ce îmi place să fac, probabil pentru tot restul carierei. Ideea poate părea ciudată, recunosc, însă în sinea mea, era ca și cum urma să mă căsătoresc cu cineva pentru toată viața, existând șanse mari să nu îmi mai placă.

M-am zbătut, am încercat să fac tot posibilul să-mi placă, să mă duc cu drag la job, însă a  fost imposibil să existe o relație între noi. Astfel, am reușit să divorțez de 7 joburi în decursul unui an.

Nu îmi pare rău de timpul investit nici măcar o clipă. Am câștigat o experiență importantă, dorința de „mai bine” și multă răbdare.

Aventura mea în marketing online a început în toamna lui 2015, atunci când am aterizat în programul Online Marketing Academy, derulat de Google România. Am fost înscris de către o persoană apropiată, fără să știu de la început.  Am fost sunat și am zis Da!. Eram sătul să tot aud de „agent call-center” și ” junior account manager” pentru piețele externe de capital. Era ceva cu totul și cu totul nou.

Nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce este marketingul online și cu ce se mănâncă, însă îl vedeam ca ceva de viitor. Nu pot spune că am fost unul din oamenii care au stat întotdeauna cu doua degete ridicate atunci când se puneau întrebări la curs, însă de fiecare dată când eram numit și întrebat aveam răspunsul și exemplul la mine.

Am auzit ulterior că avem oportunitatea de a beneficia de un internship la diverse agenții de Pay Per Click(PPC) din București, însă trebuia să ai o medie de minimum 94%, rezultată din două examene Google Ads (Fundamentals + altul).

Mi-am dat seama că nu e o glumă, precum cele de care am mai avut parte, și m-am pus cu toată seriozitatea din dotare pe treabă. M-am apucat singur de campanii, am citit sute de articole pe internet, am văzut zeci de videoclipuri pe YouTube și am început să mă îndrăgostesc.

După tot acest preludiu :), am reușit să obțin un scor de 97.5% care m-a propulsat, un an mai târziu, direct la ușa sediului Canopy.

Am ciocănit timid și ușa mi-a fost deschisă, cu zâmbetul pe buze, de un om înalt, prietenos, cu care m-am împrietenit în mai puțin de 30 de minute. Cum și de ce? Pentru că împărtășeam aceeași pasiune și dragoste pentru marketingul online.

Experiența unui internship în marketing online

Timp de 90 de zile, care nici nu ştiu când au trecut, am venit cu zâmbetul pe buze şi pregătit să ofer 200% din potenţialul şi energia mea.

Am întâlnit oameni minunaţi, care mi-au pus pe tavă experienţa şi sufletul lor. Aici mi s-a spus prima dată în viaţa mea „Mulţumesc” pentru un lucru absolut firesc şi banal. Nu am simţit niciodată oboseala, deoarece Nopy a avut grijă, şi are în continuare, să ne încarce constant bateriile.

Aici am simţit ca mă potrivesc ca o mănuşă echipei, fapt care m-a ajutat să învăţ şi să pun în practică rapid tot ceea ce am asimilat. Experienţa de până acum m-a învăţat că unul dintre cele mai importante lucruri care contează la job este colectivul în care lucrezi. Dacă nu te integrezi în colectiv, nu ai nicio șansă de a fi fericit la locul de muncă.

Am înţeles repede cum stau lucrurile într-o agenţie de marketing online şi la fel de rapid am conștientizat că aici îmi este locul şi că asta vreau să fac mai departe.

Am învățat să dau viață campaniilor de Google Ads într-un mod cât mai eficient şi să analizez website-urile clienţilor din perspectiva nevoilor publicului.

Am participat la întâlniri cu clienţii agenţiei, în urma cărora am învăţat să îi ascult şi să vin cu idei noi pentru obiectivele pe care aceştia doresc să le atingă în business-ul lor. Aceasta este şi cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o în aceste trei luni, deoarece aveam impresia că toate ideile mele au fost demult aplicate de altcineva.

În timpul internship-ului la Canopy m-am familiarizat cu principalii indicatori din punct de vedere al performanţei unui cont Google Ads, începând de la numărul de impresii şi până la costul total al investiţiei clientului şi am devenit prieten la cataramă cu KPI și conversiile.

Am reuşit să obţin o primă conversie în numai 60 de secunde de la lansarea anunţului pe Facebook Ads.

În afară de aspectele de mai sus, am râs mult zi de zi, am participat la team building-uri, am băut muuultă cafea, iar în fiecare zi am învăţat ceva nou.

De știut despre un job în marketing online

În urma aceastei experienţe, aş vrea sa îți împărtăşesc 5 lucruri mai puțin discutate despre un job în marketing online în general și PPC în particular:

1. Este necesar să știi mai mult decât Google Ads

Job-ul de specialist PPC este complex atât ca activități, cât și ca skill-uri personale, presupune creativitate, organizare, orientare către cifre și analiză și multe altele. Deși Google Ads este una dintre cele mai populare şi performante platforme folosite în marketingul online, nu este singura cu care vei lucra ca specialist PPC.

În funcţie de nevoile şi obiectivele clientului vei folosi și Facebook Ads, Google Analytics și multe alte instrumente care îți vor ușura munca. De mare ajutor sunt și cunoștințele despre Photoshop și magicul Excel. Dacă vrei să afli mai multe, vezi aici cum lucrează un specialist Pay Per Click şi ce compeţenţe îi sunt necesare.

2. Google Ads nu este chiar accesibil

Google Ads este un sistem de promovare popular în domeniul online, însă și complex. Îți permite plasarea de reclame în rezultatele căutarilor în motorul Google, pe site-urile partenere, având la bază audiențe vizate după cuvinte cheie, îți permite remarketingul pentru multe tipuri de categorii de public și multe altele.

Nu este un sistem ușor de învățat, dar există avantajul de a avea acces la o multitudine de resurse de învățare. Dorință să fie, că restul se rezolvă. În plus, la internship-ul Canopy, de exemplu, am exersat ce am învățat și mi-a fost mai ușor să asimilez opțiuni noi.

3. Trebuie să fii autodidact

Indiferent cât de mult ești învățat și susținut într-un internship, nu este suficient.

Dacă nu exersezi extra, nu te documentezi despre toate opțiunile platformelor, nu citeşti articole despre inovaţiile din domeniu, nu esti la curent cu strategii noi și tendințe în materie de anunţuri şi platforme, rişti foarte mult să rămai în urmă. Actualizarea va fi apoi din ce în ce mai greu de realizat.

4. Clienți dificili

Clienții sunt diferiţi şi au nevoi diferite, este o diversitate care mie îmi place, te provoacă permanent. Unii au experiență în marketing online, unii au folosit multe platforme și strategii, alții mai puțin, însă sunt deschiși la propuneri relevante.

Apar situații în care este dificil să fii pe aceeași lungime de undă cu el, e posibil să își dorească o strategie pe care tu, ca specialist, o consideri nepotrivită și cu potențial mic de performanță. Este important să înțelegi nevoile clientului și să ajungi la un acord cu el, având ca focus performanța. Nici pentru tine, nici pentru el nu e un avantaj să arunce cu banii pe fereastră.

5. Trebuie să găsești întotdeauna motive să zâmbești

Este important să nu uiți de ce ai ales să faci marketing online, să nu îți pierzi pasiunea. Munca de zi cu zi presupune cercetare, setarea campaniilor, crearea unor reclame creative, schimb de mail-uri cu clienți, monitorizarea și optimizarea campaniilor și multe altele, de multe ori poate uiți să mai zâmbești. Eu sunt de părere că întotdeauna vor fi motive să zâmbești, găsește-le :).

Recunosc că sunt norocos fiindcă fac ce îmi place și că am ocazia să mă dezvolt în acest mediu. Vestea bună este că la Canopy sunt disponibile noi locuri pentru internship în PPC, poți aplica AICI.

Dacă ai deja ceva experiență, poate vrei să faci un pas înainte ca Specialist PPC în echipa Canopy.

Hai în echipa Canopy: 2 joburi pentru fanii Pay Per Click

[vc_row fullwidth=”true” css=”.vc_custom_1508710098328{margin-top: -100px !important;margin-bottom: 25px !important;background-color: #ff8300 !important;}”][vc_column][vc_raw_html]JTNDZGl2JTIwY2xhc3MlM0QlMjJpYXNpJTIyJTNFJTNDYSUyMGhyZWYlM0QlMjJodHRwcyUzQSUyRiUyRnd3dy5jYW5vcHkucm8lMkZpYXNpJTJGJTIyJTNFSGFpJTIwJUMzJUFFbiUyMGVjaGlwYSUyMG5vYXN0ciVDNCU4MyUyMGRlJTIwbGElMjBJYSVDOCU5OWkuJTIwJUMzJThFbnZhJUM4JTlCJUM0JTgzJTIwbWFya2V0aW5nJTIwb25saW5lJTIwbGElMjAlQzMlQUVuJUM0JTgzbCVDOCU5QmltZSUyMSUzQyUyRmElM0UlM0MlMkZkaXYlM0U=[/vc_raw_html][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]

UPDATE martie 2017: Deschidem o nouă serie de internship-uri plătite în echipa Canopy. 3 luni în care puteți pune în practică campanii Google Ads, Facebook, în care puteți evolua ca viitori specialiști în marketing online.
Dacă ai luat deja contact cu Google Ads, avem și un loc pregătit de PPC Canopyst (Junior). Condițiile de aplicare sunt mai jos. Hai la înălțime!

În mai puțin de jumătate de an de la lansare, echipa Canopy a crescut cu doi noi colegi. Ambii au început la noi o perioadă de internship, după ce au urmat programul Online Marketing Academy, ne-au cucerit și acum facem o super echipă. Pentru că ne respectăm numele și tot creștem – Canopy: the heighest place in the forest – și lucrăm cu branduri ambițioase, am pregătit două noi joburi pentru cei care doresc să exceleze în marketingul digital: PPC Apprentice (Intern) și PPC Canopyst (Junior).

Nu ne place să folosim cuvinte mari fără substanță, chiar este o ocazie de a începe o ascensiune coerentă în domeniul marketingului digital dus către noi înălțimi. Și axat pe rezultate pentru partenerii cu care lucrăm. Prin urmare, dacă și tu crezi în puterea digitalului de a îmbunătăți modul în care poți crește un business,  hai să ne cunoaștem.

De ce Canopy

  • Avem la activ abordări care au făcut diferența pe piața din România, oameni cu super experiență, de la care poți învăța. Lucrăm pentru branduri de top cu aceeași pasiune ca și pentru companiile mici și ambițioase. Ne preocupă ce se întâmplă în jurul nostru și susținem mai multe ONG-uri.
  • Toți membrii echipei iubesc digitalul, avem timp dedicat în echipă pentru sharing de idei și experiență și ne dezvoltăm constant.
  • Dacă și tu crezi în digital, ai oportunitatea să înveți de la zero sau să crești din punctul în care te-ai blocat. Ai acces la experiența noastră, la cursuri și traininguri din domeniu și poți lucra cu super companii.
  • Vom face echipă bună dacă și tu îți dorești să evoluezi permanent, să fii cel mai bun în domeniul tău, să lucrezi cu super branduri și oameni  și să zâmbești în fiecare zi.
  • Jucăm boardgames, ieșim în echipă, organizăm Happy Friday și zâmbim mult. Mediul de lucru este unul simpatic și cochet. Avem birou central, foarte aproape de metrou și de parc.

canopy-agentie-promovare-online-welcome

Avantajele tale

  • Înveți cum poți construi campanii eficiente de Google Ads, Facebook Ads, YouTube, Instagram și tot ce ține de Pay Per Click.
  • Afli cum poți analiza un site sau landing page și cum îl poți optimiza pentru campanii performante.
  • Ești implicat în tot procesul conturării unei campanii de marketing: de la stabilirea obiectivelor măsurabile și analiza concurenței la urmărirea indicatorilor de performanță și optimizarea lor.
  • Lucrezi cu branduri ambițioase, din diverse segmente de piață.
  • Îți dezvolți abilitățile de comunicare și relaționare cu oameni de business și clienți.
  • Te susținem să înveți și să crești, nu trebuie să te sperie terminologia specifică, te vei familiariza cu ea.

Ce ne dorim

PPC Apprentice (intern)

Ești omul potrivit dacă:

  • Ești interesat de un internship plătit, full time, pentru 3 luni.
  • Ai la activ cel puțin 2 examene Google Ads (Fundamentals și/sau Search/Display obligatoriu). Te putem sprijini să iei un examen dacă îți propui 1-2 săptămâni de studiu intens.
  • Ai și imaginea de ansamblu asupra mediului digital, diploma în Atelierul Digital derulat de Google constituie un avantaj.
  • Ești ambițios și dornic să te dezvolți constant.
  • Ne uimești prin curiozitatea ta.
  • Ești bine organizat.
  • Limba engleză la un nivel avansat este un must.

PPC Canopyst (Junior)

Ești omul potrivit dacă:

  • Ai o experiență de minim 6 luni în administrarea conturilor Pay Per Click.
  • Ai la activ cel puțin 2 examene Google Ads. (Fundamentals și/sau Search/Display obligatoriu).
  • Nu te sperie Google Analytics și sunteți pe cale de a deveni cei mai buni prieteni.
  • Cu Excel trebuie deja să fi ieșit la cafea și să îi cunoști scurtăturile.
  • Ai și imaginea de ansamblu asupra mediului digital, diploma în Atelierul Digital derulat de Google constituie un avantaj.
  • Ești ambițios și dornic să te dezvolți constant.
  • Ne uimești prin curiozitatea ta.
  • Ești bine organizat.
  • Facebook nu este pentru tine doar o rețea de socializare.
  • Crezi în eficiența tool-urilor și le cauți cu îndârjire.
  • Te supără reclamele clișeistice și zăbovești asupra lor până la perfecțiune.
  • Limba engleză la un nivel avansat este un must.

Beneficii

  • Internship-ul este plătit, iar la final ai șansa de a rămâne în echipă.
  • Salariu competitiv.
  • Ai acces permanent la resurse de dezvoltare, de la traininguri interne la evenimente unde poți interacționa cu specialiști internaționali, la cărți și cursuri online plătite.
  • Mai mult de atât, poți fi implicat în proiecte în care câștigul la nivel de knowledge și experiență este superior.
  • Abonament gratuit la o clinică medicală privată.
  • Energie asigurată pe parcursul zilei de fructe și cafea proaspătă.
  • Relaxare la 360 grade, body&mind :P: adică abonament la masaj de 5 stele, boardgames.
  • Team fun: în fiecare vineri mâncăm împreună – face cinste compania, ne relaxăm la ieșiri cu bicicleta sau în oraș.

Cum aplici

PPC Apprentice (Intern)

Dacă ești persoana potrivită descrisă anterior, ne trimiți un CV și 2-3 paragrafe în care să ne convingi că îți place marketingul digital, pe adresa contact[at]canopy.ro. Subject mail: Job PPC Intern.

PPC Canopyst (Junior)

Dacă ești persoana potrivită descrisă anterior, ne trimiți un CV și rezolvarea unui test pe adresa contact[at]canopy.ro. Subject mail: Job PPC Junior.

Testul poate fi descărcat de aici.

Deadline: 30 iunie 2016.

Mult succes și o experiență la înălțime.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]