Black Friday de Poveste: Studiu de Caz

black_friday

Black Friday, unul dintre cele mai așteptate momente din an, atât de consumatori, cât și de magazinele online s-a încheiat oficial. Neoficial, sunt încă jucători în piață care prelungesc perioada reducerilor până la sfârșit de noiembrie.

Fiecare retailer gândește și își adaptează strategia în funcție de domeniu și de experiența anterioară. Nu există o rețetă a succesului prestabilită însă, din punctul meu de vedere, ca și în viața personală, trebuie să ții cont de anumite principii pentru a avea succes, nu doar imediat, ci și pe termen lung. 

Fără a insista foarte mult pe acest subiect, principiul de bază este să ai permanent în minte ideea că acești cumpărători sunt oameni. Subiectivi, emoționali și din ce în ce mai informați. Aceștia te vor ține minte pentru experiențele pozitive, dar mai ales pentru cele negative pe care le au cu brand-ul tău.

În acest studiu de caz, mi-am propus să îți dau un exemplu de așa DA, atât în comunicare și poziționare, cât și rezultate obținute în urma evenimentului Black Friday 2020. Este vorba despre Editura Nemira. Aceasta se află în portofoliul Canopy de mai bine de un an, fiind al doilea Black Friday pe care îl organizăm împreună.

Încep prin a-ți spune că Black Friday de anul acesta a fost unul de poveste (așa cum l-au numit ei) pentru Editura Nemira. Vânzările au început să crească exponențial încă din primele minute de când a început evenimentul. La sfârșitul celor 3 zile comparativ cu 3 zile obișnuite (vineri-duminică) ale lunii octombrie s-a înregistrat o creștere a numărului de utilizatori de peste 90,3%, o rată a conversiei cu 566.32% mai mare și un revenue de 6 cifre.

Mai jos, avem o comparație a principalilor indicatorilor de performanță, Black Friday 2020 vs. 2019.

Utilizatori Black Friday 2020 vs 2019

Sesiuni Black Friday 2020 vs 2019

Rata de conversie Black Friday 2020 vs 2019

Revenue Black Friday 2020 vs 2019

Abonați noi Newsletter  Black Friday 2020 vs 2019

Probabil că te întrebi cum de este posibilă o creștere atât de mare și rezultate atât de bune. Totul ține de planificare, strategie și cooperare.

Planificare

Încă din luna septembrie, am început să discutăm, să planificăm și să construim strategia de promovare pentru Black Friday. La începutul lunii octombrie toată lumea știa deja ce are de făcut, care sunt termenele de realizare, care sunt materialele necesare etc. O planificare din timp evită multe probleme mai târziu.

Strategie

Este o componentă esențială în reușita unui proiect, mai ales la un nivel atât de mare. 

Am folosit o strategie de marketing integrată, care a cuprins toate canalele de promovare: Google Search, Shopping Ads, Display, YouTube, Remarketing, Facebook, Social Media, Newsletter.

Aceasta a fost împărțită în 3 etape: Brand awareness, Brand awareness și teasing, promovare Black Friday bazată pe performance.

1. Brand awareness

Încă din luna septembrie, s-a început prima etapă: investiția în brand awareness printr-un video (îl gasiți aici) care a fost promovat intens, atât pe YouTube, cât și pe Facebook

Mesajul transmis a fost unul curat, s-a axa pe principiile brandului și plăcerea lecturii în general, fără mesaj de vânzare. În această etapă, am targetat audiențe care vizau high funnelul, în principal trafic nou care nu a mai interacționat cu brandul. Bugetul investit în această etapă a fost de aproximativ 10% din bugetul total.

2. Brand awareness și teasing

S-a continuat cu campanii de teasing prin intermediul cărora s-a anunțat evenimentul. Acestea s-au adresat atât clienților existenți, cât și publicului complet nou. S-a mers pe mesaje bazate pe reduceri minime garantate. Și în acestă etapă s-a promovat un video (îl gasiți aici) care însă acum anunța produsele vedetă, fără reduceri.

În acestă etapă, strategia a avut la bază atragerea unui trafic cât mai numeros în scopul de a-l readuce pe site în ziua evenimentului. Ca buget investit, acesta a fost de 30% din bugetul total alocat.

3. Promovare Black Friday (performance)

În cele 3 zile, strategia s-a axat pe performance. Campaniile de remarketing și-au făcut foarte bine treaba. Pe lângă campaniile de remarketing, am continuat promovarea pentru trafic nou. Bugetul fiind mult mai mic, având în vedere că traficul nou este mai scump. Bugetul investit a reprezentat 60% din totalul buget alocat. Mesajul a fost strict pe vanzare și s-a bazat pe reducerile efective ale produselor selectate, acestea regăsindu-se și în video-ul (îl gasiți aici) dedicat pentru această etapă.

Comunicarea a fost clară, s-a axat pe onestitate (reduceri reale) și transparență, principii care definesc Editura Nemira în general. Restul a fost multă muncă, creativitate, determinare și puțină magie.

Cooperare

În spatele oricărei campanii online de succes se află echipa, fiecare având un rol foarte important. Atunci când colaborezi bine cu oamenii cu care lucrezi, se respectă termenele și materialele sunt gata la timp, lucrurile merg foarte bine, iar asta se reflectă clar în rezultate.

Un “Black Friday de Poveste” nu este ușor de obținut, însă cu multă muncă, organizare bună și, nu în ultimul rând, încredere în oamenii cu care colaborezi este realizabil.

Sper că și tu ai avut un “Black Friday de Poveste”. Dacă nu anul acesta, întotdeauna există o nouă șansă anul viitor. 

Spor la vânzări!

Dacă ți-a plăcut acest articol poți citi și „Idei de promovare online: Cum să creezi o strategie integrată de marketing eficientă

Ce am învățat despre strategie de la trainingul Google Partners

Canopy a fost selectată de Google pentru a face parte din programul european de creștere Agency of Tomorrow. Am fost deja la prima sesiune de la Varșovia, am luat notițe despre cum dezvolți o strategie și am selectat câteva puncte cheie la care merită să vă gândiți.

Recunoaștem, pentru echipa Canopy este o mândrie să ne numărăm printre cele 43 de agenții Premier Partner din Europa Centrală și de Est invitate să participe în acest program Google. În următoarele luni vom învăța să fim mai buni – și mai buni, zice Nopy – pentru noi și clienții noștri.

Prima provocare e să lucrăm mai bine la planificarea strategiei de business pe termen mediu și lung.

Pentru multe business-uri e mai mult decât o provocare, pentru că strategia lipsește cu desăvârșire. Nu ne referim la un plan schițat la început de an și urmărit mai mult sau mai puțin, ci la o strategie trasată cu obiectivul final în minte – oricât de curajos ar fi el, cu pași de urmat, plus calendar clar de acțiuni.

De ce e nevoie de strategie?

Pentru că ea poate face diferența dintre un business de apartament și un unicorn – pentru că ultimul are o viziune, știe unde vrea să ajungă și cum; dintre un brand care stârnește wow-uri și vinde și un nume care nu spune nimic numănui. Nu e unicul ingredient, e adevărat, dar e unul important.

Hai să vedem cum includem strategia în ecuația unui business cu perspective.

Strategia, pas cu pas

  •  Ca să îi înțelegi mai bine rostul, gândește-te la următorul scenariu: zi de zi mergi de multe ori pe pilot automat, între responsabilități de serviciu, de familie, încercând să rezolvi lucrurile din mers, nevoit mai degrabă să găsești soluții la crize decât să le previi. Ești tot timpul ocupat, prins în proiecte, campanii, dar nu știi exact ce contează cu adevărat.

Cum ar fi să ieși puțin din această bulă și să vezi imaginea de ansamblu? Lucrează la creionarea celor mai ambițioase planuri, planifică acțiuni concrete pentru a le îndeplini și apoi transpune-le într-un calendar.

  •  O analiză onestă e de bază în trasarea unei strategii. Ce atuuri ai? Pe ce te poți baza? Cum le poți dezvolta și mai mult? Unde sunt punctele slabe? Cum le poți transforma în avantaje? Dacă ceva nu merge, te-ai gândit că tu ai putea fi cauza, nu colegii, angajații etc.?

  •  După cum ziceam, de multe ori strategia e gândită ca o reacție la un stimul, o criză. Unul dintre trainerii din program ne-a explicat că ar trebui să construim de la destinația finală în jos, pe urmele pașilor. Logica ierarhică a planificării pleacă de la viziunea finală și apoi se desprinde în detaliile care conturează această imagine.

 •  E de bază să știi de la început către ce te îndrepți. Creezi strategia, apoi introduci în ecuație marketingul – cum vinzi și dezvolți produsul, operaționalul – cum pui în practică planul, echipa – cum colaborezi cât mai bine.

 •  Introdu disciplina în tot ce faci și propune-ți să lucrezi după un calendar anual, trimestrial, lunar, săptămânal.

Aceștia ar fi pașii:

  • Trasează traiectoria, planul.
  • Ce obiective principale ai? Cum măsori îndeplinirea lor? Cum le distribui în obiective de etapă? Ce atribuții are fiecare om din echipă?
  • Calibrează datele și urmărirea KPI-urilor.
  • Pune planul în aplicare.

 •  Ce fac diferit high performers: nu sunt furnizori, ci jucătorii principali, nu concurează pe preț ca diferențiator principal, sunt mulțumiți de propria persoană.

Sunt câteva teorii interesante aici despre strategie, unele poate chiar invers de cum ne-am obișnuit, dar sperăm să vă facă să analizați subiectul. Nu doar la nivel de business general, ci și la nivel de marketing, de pildă.

Dacă vi se pare util, mai venim cu notițe de la Agency of Tomorrow.